DOSAR Tariful Halatelor (IV): Condamnați de incompetență. Când asistentul care și-a cumpărat postul nu știe să pună o branulă pacienților din Moinești

Am vorbit despre bani, despre complicitatea sindicatelor și despre orbirea Fiscului. Dar adevărata oroare a acestui fenomen nu stă în portofelele umflate ale doctorilor din comisii. În Partea a IV-a a dosarului, ne îndreptăm atenția spre punctul zero al spitalului: patul pacientului. Atunci când selecția personalului se face strict pe baza plicului de 10.000 de euro, calitatea îngrijirii medicale se prăbușește, iar prețul final îl plătește bolnavul moineștean, adesea cu propria sănătate sau chiar cu viața.

Vene sparte și protocoale ignorate

Pacienții Spitalului Municipal Moinești relatează pe rețelele sociale – și adesea în plângeri oficiale mușamalizate – experiențe de coșmar. Tinerii asistenți, proaspăt „evaluați” cu nota 10 la interviul oral, ajung pe secție fără a stăpâni manevrele de bază învățate la practica școlară (mulți cumpărându-și inclusiv diploma de absolvire).

„A venit o fată tânără, angajată de două luni, să îi pună o branulă mamei mele la Cardiologie. A înțepat-o de patru ori greșit, spărgându-i venele, până i-a umflat brațul. A început să plângă și a fugit din salon să cheme o asistentă mai în vârstă. M-am îngrozit! Dacă fata asta trebuia să o resusciteze în caz de stop cardiac?”, povestește revoltată fiica unei paciente.

Aroganța banilor: „Nu te atingi de mine, știi al cui sunt?”

Un efect colateral la fel de grav al angajărilor pe șpagă este distrugerea completă a ierarhiei și disciplinei profesionale. Când un asistent medical știe că a plătit bani grei conducerii pentru a fi acolo, el se consideră intangibil. Asistentele șefe se plâng frecvent că nu le pot impune noilor veniți să spele pacienții imobilizați sau să respecte circuitele de sterilizare.

Această nepăsare letală este cauza principală a infecțiilor nosocomiale răspândite în ATI și a cazurilor de malpraxis. Când un angajat intră în sistem prin corupție, îi lipsește complet vocația empatiei. Pentru el, pacientul nu este o ființă care suferă, ci doar un obiect de decor într-un loc de muncă pentru care familia lui face încă rate la bancă.