Înainte ca blocurile comuniste și vilele rezidențiale moderne să domine orizontul, arhitectura Moineștiului spunea povestea divizării sociale. Până târziu în secolul XIX, majoritatea țăranilor trăiau în bordeie semi-îngropate sau case mici din chirpici, cu acoperiș de stuf, ușor de reconstruit după desele incendii.
Odată cu îmbogățirea târgului prin comerțul cu petrol și lemn, zona centrală a suferit o transformare radicală. Au apărut primele clădiri publice din cărămidă arsă, ridicate de meșteri pietrari aduși uneori de peste granițe. Primăria, vechile școli și primele spițerii au adoptat un stil arhitectural eclectic. Câteva dintre aceste clădiri, decorate cu ancadramente și ferestre înalte, mai supraviețuiesc și astăzi, ascunse printre construcțiile noi, cerând a fi salvate și recondiționate.