Sistemul de sănătate publică din România promite gratuitate și tratament echitabil pentru toți contribuabilii, însă ușa Spitalului Municipal de Urgență Moinești reprezintă frecvent granița unde aceste drepturi se evaporează. O investigație a redacției Moinesti.biz realizată în secțiile de Chirurgie, Interne și Neurologie, în primăvara anului 2026, scoate la iveală o umilință cronicizată. Deși pe rețelele sociale administrația locală se laudă cu aparatură modernă și modernizări de fațadă, realitatea de la patul bolnavului este una de Ev Mediu financiar: pacienții vin cu medicamentele și materialele sanitare de acasă, sau familiile lor fac naveta la farmaciile din zonă.
„Lista de cumpărături” dictată de asistente pe hol
Coșmarul începe de obicei la câteva ore de la internare. Ruda pacientului este chemată discret de o asistentă medicală pe hol, departe de camerele de supraveghere. Aici nu i se înmânează o rețetă oficială ștampilată (care ar putea fi decontată ulterior de Casa de Asigurări), ci un simplu bilețel rupt dintr-un carnețel, scris în grabă. Pe listă se regăsesc elemente de bază care nu ar trebui să lipsească dintr-un spital de nivel municipal: antibiotice cu spectru larg, ser fiziologic, branule de anumite dimensiuni, feșe sterile, leucoplast și chiar banalele calmante (paracetamol injectabil sau ketonal).
„Tatăl meu a fost operat de hernie. În a doua zi, mi-au zis că nu mai au fir de sutură bun și nici pansamente sterile de schimb. Am primit un bilet și m-am dus la farmacia de vizavi de spital. Am cheltuit peste 600 de lei în trei zile pe materiale care ar fi trebuit să fie asigurate. Dacă nu le cumpăram, tatăl meu risca o infecție sau era lăsat să îndure durerile”, ne-a relatat revoltat Mihai S., un tânăr din Moinești. Farmaciile situate strategic în jurul unității spitalicești prosperă tocmai din această disfuncționalitate sistemică, deținând stocuri uriașe de materiale consumabile pentru spitale.
Unde se duc milioanele de euro din licitații?
Această criză permanentă de la patul bolnavului sfidează orice logică economică, dacă ne uităm la bugetele aprobate. Analizând platforma de achiziții publice (SEAP), se observă că Spitalul Municipal Moinești derulează anual contracte de zeci de milioane de lei pentru achiziția de medicamente și materiale sanitare. Însă, managerii de departamente explică subtil că bugetele sunt deseori înghițite de contracte de mentenanță supraevaluate pentru echipamentele complexe (RMN, CT) și de achiziția unor medicamente extrem de scumpe destinate unor programe naționale restrânse.
În plus, procesul birocratic de comandă este defectuos. Durează luni de zile până când un banal stoc de branule este reînnoit din cauza blocajelor la licitații (contestații din partea firmelor distribuitoare). În tot acest timp de blocaj administrativ creat de incompetența biroului de achiziții, nota de plată cade exclusiv pe umerii cetățeanului care a cotizat deja zeci de ani la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Refuzul decontării și legea tăcerii
Cea mai gravă ilegalitate în acest proces este încălcarea dreptului la rambursare. Conform legii, dacă un pacient internat este forțat să își cumpere medicamente din banii proprii din cauza lipsei acestora din farmacia spitalului, el are dreptul să solicite conducerii unității medicale restituirea contravalorii, pe baza facturilor.
La Moinești, această procedură este un mit. Când pacienții aduc bonurile la secretariat pentru decontare, sunt refuzați sistematic, invocându-se că „medicul v-a recomandat un tratament preferențial, neprins în protocolul spitalului, o alternativă pe care ați ales-o de bunăvoie”. De frica represaliilor medicale asupra rudelor încă internate, majoritatea oamenilor renunță la aceste procese verbale. Până când un audit extern independent nu va verifica stocurile reale versus cele de pe hârtie, spitalul va continua să funcționeze ca un hotel în care pacientul plătește și cazarea la stat, și tratamentul la privat.