Pentru zeci de ani, imaginea blocurilor din Moinești a fost definită de un peisaj gri, măcinat de intemperii. Construite majoritar în perioada 1971-1985, din panouri mari prefabricate, aceste imobile au ajuns în secolul XXI cu o performanță energetică extrem de slabă. Pierderile de căldură prin pereții neizolați se traduceau, iarnă de iarnă, în facturi uriașe la încălzire pentru cetățeni, mucegai în apartamente și un disconfort termic major. În anul 2020, administrația publică locală a apăsat pe butonul de start al unei promisiuni istorice: reabilitarea termică masivă a fațadelor din fonduri europene.
Radiografia unui dezastru termic moștenit
Înainte de a vorbi despre bani și contracte, trebuie să înțelegem de la ce s-a plecat. Inventarierea fondului locativ din Moinești a relevat o realitate dură: marea majoritate a blocurilor prezentau deteriorări masive ale straturilor de termoizolație originale, prevăzute în panoul prefabricat comunist. Mai mult, modificările haotice făcute de locatari de-a lungul anilor (închiderea balcoanelor cu diverse materiale, spargerea fațadelor pentru montarea centralelor de apartament) au transformat blocurile într-un șvaițer energetic.
Primăria Municipiului Moinești, sub conducerea executivului local, a identificat în Programul Operațional Regional (POR) și ulterior în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) singura colac de salvare viabil. Bugetul local nu ar fi putut susține niciodată o lucrare de o asemenea anvergură, costurile pentru un singur bloc mediu depășind adesea 1,5 milioane de lei. Astfel, „vânătoarea” de fonduri europene a devenit prioritatea zero a mandatului.
📋 Calvarul birocratic: Adunarea semnăturilor
Deși intenția Primăriei a fost clară, legile europene și naționale impuneau o condiție strictă: asociațiile de proprietari trebuiau să fie de acord. Ce a urmat în anii 2020-2021 a fost un adevărat tur de forță birocratic. Administratorii și președinții de asociații au trebuit să bată din ușă în ușă pentru a obține acordul a cel puțin două treimi din totalul proprietarilor dintr-un bloc.
Aici au apărut primele tensiuni majore. Mulți cetățeni care investiseră deja mii de lei din propriul buzunar în anveloparea individuală a apartamentului lor (cu polistiren de 5 sau 8 cm) refuzau vehement să semneze. Legea impunea însă o fațadă unitară, ceea ce însemna că izolarea veche trebuia dată jos, generând frustrări uriașe.
În plus, a existat confuzia cotei de cofinanțare. Deși în teorie fondurile europene acopereau partea leului, legislația inițială prevedea procente de cofinanțare din partea asociațiilor de proprietari (în funcție de venitul mediu pe membru de familie). Teama de a fi puși la plată a făcut ca multe scări de bloc să rateze prima etapă a proiectului.
Auditul energetic: Diagnosticul oficial
Pentru blocurile care au reușit să se mobilizeze și să depună dosarele la Primărie, a urmat etapa tehnico-științifică. Contractarea auditorilor energetici independenți a fost obligatorie. Aceștia au scanat clădirile pentru a demonstra finanțatorilor europeni necesitatea intervenției.
Rapoartele au fost devastatoare. Clădirile din Moinești se încadrau majoritar în clasele de performanță energetică D sau E. Expertizele au stabilit că o simplă „spoială” a fațadei nu era suficientă. Proiectele tehnice trebuiau să includă anveloparea completă cu polistiren expandat ignifugat (EPS) de minim 10 centimetri grosime, reabilitarea șarpantelor (acoperișurilor), izolarea planșeului peste subsol și, obligatoriu, schimbarea tuturor ferestrelor vechi din lemn cu tâmplărie PVC cu geam termopan eficient. Doar așa se putea garanta saltul blocurilor în clasa energetică B sau A, o condiție eliminatorie pentru decontarea banilor de la Bruxelles.
La finalul anului 2021, zeci de dosare, însumând mii de pagini de expertize tehnice și tabele cu semnături, stăteau pe birourile din Primăria Moinești, gata să fie încărcate în platformele ministeriale. Așteptarea generală era uriașă. Se promisese un oraș nou, cu facturi mici. Însă, nimeni nu anticipa furtuna economică perfectă ce avea să lovească piața construcțiilor și platforma de achiziții publice (SEAP) în anul următor. Despre cine a apăsat butoanele contractelor și cum au explodat prețurile, vom discuta pe larg în episodul al doilea.