Astăzi suntem obișnuiți cu cisternele metalice și conductele de sute de kilometri. Însă, la începuturile exploatării „aurului negru” din Moinești, logistica se baza integral pe brațele meșterilor locali. Unul dintre cele mai respectate și profitabile meșteșuguri ale secolului al XIX-lea și începutul secolului XX a fost dogăria.
Zeci de ateliere lucrau non-stop pentru a produce butoaie robuste din lemn de stejar, etanșate perfect, în care petrolul era transportat cu carele trase de boi spre rafinării sau gara din oraș. Fierarii locali le asigurau cercurile de metal necesare. Odată cu modernizarea transportului feroviar și apariția rezervoarelor din oțel, acești artizani și-au pierdut obiectul muncii. Astăzi, doar în curțile bătrânilor din satele vecine mai găsești butoaie de lemn pentru vin, amintind vag de meșteșugul care a ținut în mișcare prima epocă industrială a Văii Trotușului.