Pentru orice microbist trecut de prima tinerețe din Municipiul Moinești, amintirea zilelor de meci reprezintă o rană deschisă. Fotbalul local nu a fost întotdeauna subiectul glumelor amare și al resemnării. A existat o perioadă de glorie, un veritabil apogeu atins la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000, când echipa fanion a orașului, cunoscută istoric sub numele de Petrolul Moinești, reprezenta o forță de temut în eșalonul secund al fotbalului românesc (fosta Divizie B).
Anii de glorie: Când Moineștiul respira fotbal
Dacă privim retrospectiv, anii 1996-2004 pot fi considerați „Epoca de Aur”. Finanțată masiv pe atunci de industria extractivă și condusă de oameni care înțelegeau fenomenul sportiv, echipa juca frecvent cu tribunele arhipline. Peste 5.000 de suflete se adunau pe Stadionul Municipal pentru a vedea meciuri de legendă în Cupa României sau derby-uri regionale. Jucătorii erau respectați în oraș, existau cantonamente reale, echipamente de top și o emulație care transforma fiecare duminică într-o sărbătoare comunitară.
Acel Moinești a dat fotbalului național jucători talentați și a ținut piept unor echipe cu bugete de zeci de ori mai mari. Însă, odată cu privatizarea și închiderea treptată a industriei petroliere locale, robinetul cu bani s-a închis brusc. Lipsa unei viziuni de tranziție a administrației locale de la acea vreme a semnat condamnarea la moarte a marii performanțe.
Evoluția spre dezastru și compromisul numit CSM
Ce a urmat în ultimele două decenii a fost o cădere liberă, întreruptă doar de scurte tresăriri de orgoliu. Echipa a fost retrogradată, desființată, reînființată sub alte denumiri și în cele din urmă preluată direct sub umbrela Primăriei, sub titulatura de CSM (Clubul Sportiv Municipal). Trecerea de la un club susținut industrial la unul dependent exclusiv de „pixul” primarului a transformat sportul într-un instrument electoral.
Evoluția din ultimii 10 ani (2016-2026) este de-a dreptul deprimantă. CSM Moinești s-a zbătut constant în noroiul eșaloanelor inferioare (Liga a 4-a județeană și efemere prezențe în Liga a 3-a). Ceea ce lipsește astăzi nu este doar talentul, ci o identitate. Echipa a devenit un refugiu pentru jucători amatori din localitățile vecine, care vin la meci direct de la schimbul de noapte din fabrici, lipsiți de pregătire fizică centralizată. Suporterii au părăsit tribunele nu din lipsă de iubire pentru culori, ci din repulsie față de mediocritatea cronică și lipsa de orizont pe care o oferă astăzi un proiect fotbalistic născut mort și ținut în viață doar pe hârtie.