Faceți un exercițiu simplu de memorie: de câte ori ați primit un bon fiscal sau o chitanță atunci când ați cumpărat roșii, castraveți, brânză sau flori din Piața Centrală din Moinești? Sau din orice altă piață din România? Răspunsul este, într-o proporție covârșitoare: Niciodată. Trăim într-un stat paradoxal, în care un magazin de cartier este închis de inspectorii fiscali pentru un minus de 5 lei în casa de marcat, în timp ce prin piețele agroalimentare circulă zilnic zeci de mii de lei, exclusiv cash, fără nicio urmă fiscală. Este momentul să spunem lucrurilor pe nume: ALO, ANAF, trezește-te!
Portița legală: Băbuța cu o găleată de roșii vs. Samsarul cu duba
Pentru a critica corect, trebuie să înțelegem legea. Legislația românească a creat un sistem de protecție pentru micul agricultor. O persoană fizică (să o numim generic „băbuța din Pâncești cu o găleată de roșii din propria grădină”) nu este obligată să dețină o casă de marcat electronică. Legea 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor agricole îi permite să vândă pe baza a două documente: Atestatul de Producător și Carnetul de Comercializare.
În teorie, acel producător trebuie să scrie în Carnetul de Comercializare ce cantitate a vândut în ziua respectivă și să vă ofere prima filă drept chitanță. Ați văzut vreodată pe cineva scriind pe o filă la tarabă? Evident că nu. Dar adevărata problemă nu este bătrâna care vinde trei legături de ridichi pentru a-și suplimenta o pensie mizerabilă. Acei bani sunt o picătură în ocean. Adevărata problemă, și locul unde ANAF-ul este orb, surd și mut, este frauda mascată a samsarilor.
🚨 Jaful Instituționalizat: Cum se spală banii în piață
Piețele din Moinești, ca de altfel toate piețele din țară, sunt pline de comercianți care vând tone de marfă adusă de la marile centre Angro. Acești oameni nu sunt producători, ci intermediari. În mod normal, ei ar trebui să fie înregistrați ca SRL sau PFA și să dețină, obligatoriu, o casă de marcat electronică legată la serverele ANAF.
Ce se întâmplă în realitate? Băieții deștepți din piețe fac rost de un „Atestat de Producător” pe numele unei rude de la țară. Se duc la un primar de comună (care semnează documentul fără să verifice serios dacă omul chiar are solarii), vin la Moinești cu tone de portocale, banane și roșii turcești și le vând pe tarabă pozând în „fermieri amărâți”. Astfel, ei eludează complet TVA-ul și impozitul pe profit. Este o evaziune fiscală uriașă, desfășurată în plină zi, sub nasul tuturor instituțiilor statului.
Lanțul vinovățiilor: Cine închide ochii?
Evaziunea din piețe nu ar fi posibilă fără un pact al tăcerii între instituțiile care ar trebui să aplice legea. Haideți să le luăm pe rând:
- Primăria și Consiliul Local Moinești: Pentru administrația publică locală, piața este văzută strict ca o sursă de venit din chirii. Consiliul Local aprobă HCL-ul cu taxa de tarabă. Odată ce administratorul pieței încasează taxa zilnică sau lunară pentru ocuparea domeniului public, datoria Primăriei se încheie. Administrația pieței nu are rol de control fiscal; atâta timp cât vânzătorul și-a plătit taraba și matura, este „în regulă”. Este o abordare convenabilă, care ignoră elefantul din încăpere.
- Poliția Locală și Poliția Economică: Echipajele care patrulează prin piață verifică, cel mult, dacă marfa nu blochează culoarele de trecere și dacă vânzătorul are „hârtia” de producător la vedere. Rar, foarte rar, se fac controale pe trasabilitatea mărfii. Polițiștii nu stau să numere câte roșii a produs omul conform atestatului și câte vinde el în realitate.
- ANAF (Direcția Generală Antifraudă Fiscală): Aici este cel mai mare eșec al statului român. ANAF-ul dispune de toate pârghiile legale pentru a destructura aceste rețele, dar alege să nu o facă. Piețele agroalimentare necesită o muncă de teren asiduă, murdară și care atrage antipatie publică. Pentru un inspector Antifraudă este mult mai curat și mai simplu să meargă în control la o brutărie de pe strada Tudor Vladimirescu, să stea la aer condiționat și să verifice registrele Z, decât să ia la puricat originea fiecărei lădițe de la tarabele din Piața Lucăcești.
Miliardele pierdute și un apel la normalitate
România este campioana absolută a Uniunii Europene la capitolul decalajului de încasare a TVA-ului (peste 35% din TVA-ul pe care statul ar trebui să-l încaseze dispare în economia neagră, însemnând miliarde de euro anual). Sectorul agroalimentar netaxat din piețe reprezintă o felie uriașă din acest tort al evaziunii.
Noi, cetățenii din Moinești care lucrăm cu carte de muncă, care plătim impozite reținute direct la sursă, care plătim TVA la fiecare pâine cumpărată de la supermarket, avem dreptul să cerem dreptate. Vrem să cumpărăm o roșie și să primim bon fiscal! Vrem ca cel care vinde tone de marfă din duba de Marfă să contribuie la asfaltarea străzilor, la modernizarea spitalului și la iluminatul public, exact așa cum facem noi.
Domnilor de la ANAF, lăsați vânătoarea de vrăjitoare prin micile firme care au greșit o virgulă pe o factură și intrați în piețe! Domnilor din Primăria Moinești, condiționați închirierea spațiilor de instalarea caselor de marcat pentru firmele deghizate în țărani! Cumpărătorul merită respect, statul merită taxele, iar micii producători autentici merită să scape de concurența neloială a evazioniștilor. Trezirea!